Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

11.09.09. 1 Milion de Stele

Organizaţiile diecezane şi eparhiale Caritas din România organizează  prima ediţie la nivel naţional al evenimentului intitulat “Un milion de stele”, evenimentul desfăşurându-se pe data de 14 noiembrie 2009, ora 17:00, simultan în 7 oraşe din ţară: Iaşi, Satu Mare, Tg Mures, Cluj, Oradea, Blaj şi Timişoara.

Acţiunea “Un milion de stele” este iniţiativa Caritas Internaţional şi se desfăşoară în prezent în mai multe ţări europene, (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Elveţia), în fiecare an, înainte de Crăciun. Unicitatea evenimentului constă în faptul că se desfăşoară simultan în mai multe oraşe din ţările mai sus menţionate, precum şi la noi în ţară, tot ca semn de solidaritate.

Scopul acestui eveniment este de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor exterioare şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi.

La sfârşitul evenimentului participanţii sunt invitaţi să ia cu ei lumânările aprinse, ca semn de solidaritate pentru cei săraci, bolnavi şi marginalizaţi, putând lăsa o mică donaţie în urna special amenajată.

La acest eveniment sunt invitaţi să participe alături de noi toate persoanele care doresc să trăiască spiritul solidarităţii creştine. Locul de desfăşurare este zona pietonală din faţa Catedralei Greco-Catolice “Schimbarea la Faţă”, de pe B-dul Eroilor din Cluj-Napoca pe data de 14 noiembrie, începând cu ora 17:00.

 

                                                            Vă aşteptăm cu drag!